Probleme dificile de dreptul muncii
În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 05 aprilie 2016 a fost publicată Decizia nr. 7/2016 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Bacău – Secţia penală, cauze minori şi familie în Dosarul nr. 1.437/829/2014, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a unei probleme de drept.
I. Titularul şi obiectul sesizării
Prin Încheierea din 8 decembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bacău – Secţia penală, cauze minori şi familie – în Dosarul nr. 1.437/829/2014, în baza art. 476 alin. (1) din Codul de procedură penală, a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept „dacă la stabilirea legii penale mai favorabile, conform art. 5 din Codul penal, pentru infracţiuni comise anterior datei de 1 februarie 2014, aflate în concurs cu una sau mai multe infracţiuni comise după intrarea în vigoare a noului Cod penal, Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale se aplică avându-se în vedere toate infracţiunile comise de inculpat şi impune aplicarea noului Cod penal pentru toate infracţiunile ori se aplică doar în raport cu infracţiunile comise anterior datei de 1 februarie 2014, existând astfel posibilitatea aplicării dispoziţiilor din vechiul Cod penal pentru acestea din urmă”.
II. Analiza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău – Secţia penală, cauze minori şi familie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, a subliniat următoarele:
[…]
Problema de drept ce face obiectul analizei constă în aceea dacă, la stabilirea legii penale mai favorabile, conform art. 5 din Codul penal, pentru o infracţiune comisă anterior datei de 1 februarie 2014, aflată în concurs cu una sau mai multe fapte comise după intrarea în vigoare a noului Cod penal, Decizia Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014 se aplică avându-se în vedere toate infracţiunile comise de inculpat şi impune aplicarea noului Cod penal pentru toate infracţiunile ori se aplică doar în raport cu infracţiunile comise anterior datei de 1 februarie 2014, existând astfel posibilitatea aplicării dispoziţiilor din vechiul Cod penal pentru acestea din urmă.
Dezlegarea problemei de drept enunţate obligă la analiza, deopotrivă, a principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din Codul penal, respectiv a principiului aplicării legii penale mai favorabile reglementat de dispoziţiile art. 5 din Codul penal, astfel cum a fost explicitat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014.
Stabilirea limitelor de incidenţă a celor două principii generează implicit limitele de aplicare a dispoziţiilor tranzitorii prevăzute de art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, care reglementează o situaţie de excepţie de la aplicarea globală a legii mai favorabile.
Astfel, potrivit art. 3 din Codul penal, legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se află în vigoare.
Prevederile art. 3 din Codul penal reproduc integral dispoziţiile art. 10 din Codul penal anterior şi reglementează limitele aplicării în timp a legii penale.
Potrivit principiului consacrat prin art. 3 din Codul penal, legea penală se aplică numai faptelor săvârşite în timpul cât ea se află în vigoare. Cu alte cuvinte, legea penală nu poate fi aplicată faptelor comise înainte de intrarea ei în vigoare, ceea ce înseamnă că nu este retroactivă, dar nu se aplică nici faptelor săvârşite după ieşirea ei din vigoare, adică nu ultraactivează.
Din momentul intrării în vigoare a legii penale există o prezumţie absolută şi nu una relativă, în sensul că toţi cei cărora li se adresează au luat cunoştinţă de conţinutul ei, motiv pentru care nu se poate invoca necunoaşterea legii (nemo censetur legem ignorare).
Niciunei persoane nu i se poate pretinde să se supună unei legi care nu a existat mai înainte de comiterea faptei şi nici nu poate fi acuzată de săvârşirea unei fapte care nu era interzisă de legea anterioară.
O lege penală este activă de la intrarea ei în vigoare şi până la ieşirea ei din vigoare, deoarece între aceste momente îşi produce efectele.
Aceasta este situaţia cea mai simplă, însă realitatea juridică este mult mai complexă, întrucât, din momentul intrării în vigoare, legea penală se confruntă nu numai cu fapte săvârşite după apariţia legii, ci şi cu fapte săvârşite sub imperiul vechilor reglementări. Tocmai de aceea se impune stabilirea limitelor între care legea penală nouă se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dar care au ajuns să fie descoperite, cercetate, judecate sub legea nouă, realizându-se astfel conflictul de legi penale în timp.
Situaţiile tranzitorii sunt reglementate fie prin reguli generale cu aplicare permanentă (art. 4-7 din Codul penal), fie prin reguli speciale cuprinse în partea finală a Codului penal ori printr-o lege specială de punere în aplicare a Codului penal, astfel cum este Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal în vigoare.
Una dintre excepţiile de la principiul activităţii legii penale este aplicarea legii mai favorabile care va retroactiva sau, după caz, va ultraactiva atunci când de la data comiterii faptei şi până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit mai multe legi penale.
Prevederile din actualul Cod penal privind activitatea legii penale sunt în concordanţă cu legislaţia altor state, fiind în deplin acord cu principiul legalităţii incriminării – Codul penal francez consacră principiul activităţii legii penale în dispoziţiile art. 112-1; Codul penal german consacră acelaşi principiu în dispoziţiile art. 82 alin. (1).
Aplicarea legii penale mai favorabile este reglementată prin dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Codul penal, potrivit cu care „în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă”.
Dispoziţiile la care s-a făcut referire anterior (art. 5 din Codul penal) nu oferă însă soluţii pentru situaţiile în care sunt incidente, până la judecarea definitivă a cauzei, şi alte instituţii de drept penal, cum ar fi pluralitatea de infracţiuni, recidiva, pluralitatea intermediară, cauzele care înlătură răspunderea penală, liberarea condiţionată.
Aplicarea legii penale mai favorabile în cazul pluralităţii de infracţiuni – concurs, recidivă, pluralitate intermediară – se realizează în mod global dacă pluralitatea de infracţiuni a luat naştere sub imperiul unei legi şi se va soluţiona sub imperiul altei legi.
Însă, ori de câte ori pluralitatea de infracţiuni a luat naştere sub imperiul legii noi, se aplică legea nouă.
Cu alte cuvinte, în cazul unui concurs de infracţiuni, în care o infracţiune s-a comis sub imperiul legii vechi, iar a doua infracţiune s-a săvârşit sub imperiul legii noi, pentru prima infracţiune se va aplica legea penală mai favorabilă (care poate fi legea veche sau legea nouă), iar pentru cea de-a doua infracţiune se va aplica legea penală nouă (operând principiul activităţii legii penale) care era în vigoare la data comiterii acesteia, iar pentru sancţionarea concursului care a luat naştere sub legea nouă se va aplica tot legea nouă, deoarece pluralitatea de infracţiuni s-a realizat sub imperiul noii legi.
Prin urmare, pentru faptele săvârşite după data de 1 februarie 2014, dispoziţiile art. 5 din Codul penal, respectiv Decizia Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014, nu pot fi extinse în condiţiile în care de la comiterea infracţiunii şi până la judecarea definitivă nu s-au succedat mai multe legi care ar obliga la aplicarea legii penale mai favorabile.
Soluţia arătată mai sus este consacrată prin dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, care au în vedere un spectru mai larg al pluralităţii de infracţiuni.
Astfel, potrivit dispoziţiei tranzitorii prevăzute de art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, „Tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabile”.
Aceste dispoziţii tranzitorii oferă soluţii de aplicare a legii penale pentru toate formele pluralităţii de infracţiuni (concurs, recidivă, pluralitate intermediară), dacă cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă. În aceste cazuri, potrivit dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, pentru infracţiunile săvârşite sub legea veche se vor stabili pedepse potrivit legii penale mai favorabile (legea veche sau legea nouă), iar pentru infracţiunea ori infracţiunile din structura pluralităţii săvârşite sub legea nouă se aplică legea nouă, tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni fiind dat tot de legea nouă.
Această interpretare respectă deopotrivă prevederile art. 3 din Codul penal (activitatea legii penale), dar şi dispoziţiile art. 5 din Codul penal (aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei), Decizia Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014, respectiv art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, care permit ca, pentru infracţiunile săvârşite sub legea veche, să se stabilească pedeapsa în raport cu legea penală mai favorabilă.
Se vor avea în vedere, pentru infracţiunile săvârşite anterior datei de 1 februarie 2014, astfel cum s-a statuat prin decizia Curţii Constituţionale sus-menţionată, dispoziţiile legii penale mai favorabile în raport cu toate cauzele care înlătură răspunderea penală, cum ar fi prescripţia, lipsa plângerii prealabile, împăcarea părţilor, dacă sunt incidente în cazul succesiunii de legi penale, într-o examinare globală. Legea penală mai favorabilă se va examina prin prisma tuturor instituţiilor incidente, aceasta deoarece modificările aduse legii penale nu pot crea o situaţie mai grea persoanei faţă de care unele instituţii îşi produc efectele juridice.
Acelaşi raţionament este valabil şi în ipoteza rămânerii definitive a mai multor hotărâri de condamnare, intrate în puterea lucrului judecat, pronunţate pentru fapte concurente săvârşite anterior datei de 1 februarie 2014 şi ulterior acestei date, astfel că tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni este dat tot de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.
Concluzionând, se reţine că, în raport cu dispoziţiile art. 3 din Codul penal, art. 5 din Codul penal, Decizia Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014 şi art. 10 din Legea nr. 187/2012, în cazul unui concurs de infracţiuni, parte fiind comise anterior datei de 1 februarie 2014 şi parte după această dată, se va aplica legea penală mai favorabilă numai pentru infracţiunile săvârşită(e) anterior datei de 1 februarie 2014, iar pentru infracţiunea (infracţiunile) săvârşite după această dată se aplică legea nouă, tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni fiind cel prevăzut de legea nouă, respectiv art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.
Pentru considerentele expuse, ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a considerat că se impune admiterea sesizării, pronunţând următoarea soluţie:
„Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău – Secţia penală, cauze minori şi familie în Dosarul nr. 1.437/829/2014, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept: „dacă la stabilirea legii penale mai favorabile, conform art. 5 din Codul penal, pentru infracţiuni comise anterior datei de 1 februarie 2014, aflate în concurs cu una sau mai multe infracţiuni comise după intrarea în vigoare a noului Cod penal, Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale se aplică avându-se în vedere toate infracţiunile comise de inculpat şi impune aplicarea noului Cod penal pentru toate infracţiunile ori se aplică doar în raport cu infracţiunile comise anterior datei de 1 februarie 2014, existând astfel posibilitatea aplicării dispoziţiilor din vechiul Cod penal pentru acestea din urmă”.
Stabileşte că, în aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Codul penal, în cazul pluralităţii de infracţiuni constând în săvârşirea unor infracţiuni anterior datei de 1 februarie 2014, respectiv a unor infracţiuni comise după intrarea în vigoare a noului Cod penal, pentru infracţiunile săvârşite anterior datei de 1 februarie 2014 se va aplica legea penală mai favorabilă – identificată ca fiind legea veche sau legea nouă -, iar pentru infracţiunile săvârşite sub imperiul legii penale noi, precum şi pentru tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni se va aplica legea nouă, conform art. 3 din Codul penal şi art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal”.
Andrei Pap
Sursa : http://www.juridice.ro/
